document
Chestionarul  Stimei de Sine (ASSI)
Ce părere are despre sine?


Chestionarul ASSI (Autodepreciere, Stima de Sine, Infatuare) este o probă standardizată de evaluare a stimei de sine ca şi trăsătură individuală. Această probă vizează atât stima de sine "normala"(cu valori mai scăzute sau mai înalte), cât și polii accentuați ai acestei dimensiuni: autodeprecierea și înfatuarea.

Cei 45 de itemi ai chestionarului (câte 15 itemi pe fiecare factor) se prezintă sub forma unor aserţiuni cu 4 variante de răspuns ("Foarte rar", "Uneori", "Deseori", "Foarte des"). Afirmaţiile se referă la gândurile, sentimentele şi opiniile pe care persoana care completează le are despre sine, fiind rugată să aleagă varianta de răspuns care indică frecvenţa cu care apar aceste gânduri în viaţa sa.

În Chestionarul ASSI, pentru început, sunt luate în calcul numai valorile la scala stima de sine ("normală"). Doar dacă valorile pe această scală se apropie de una dintre cele două extreme (stima de sine puternic negativă sau stima de sine puternic pozitivă), este luat în calcul şi interpretat scorul la una dintre cele două scale accentuate: autodepreciere sau infatuare. Astfel se poate vedea dacă persoana investigată are o stimă de sine între valorile „normale” (stimă de sine pozitivă, medie sau negativă) sau dacă tinde spre una dintre aspectele „accentuate” ale acesteia (autodepreciere sau infatuare). 

În situațiile (rare) în care o persoană înregistrează concomitent valori extreme la ambele scale accentuate (autodepreciere sau înfatuare), acesta se datorează unei inconsecvenţe în alegerea răspunsurilor sau chiar tendinţe de instabilitate (pe care le putem evalua prin aplicarea de probe suplimentare, de exemplu "Inventarul DA©12profile care vizează explorarea trăsăturilor accentuate/ persoanelor dificile).

Chestionarul ASSI are calităţi psihometrice valoroase. Coeficienţii de consistenţă internă sunt superiori pragului de .70 iar validitatea de conţinut a fost testată prin aplicarea probei împreună cu Inventarul DA©13profile, cei doi poli extremi măsuraţi (autodepreciere şi infatuare) dovedindu-se a fi caracteristici individuale accentuate.

Factorii evaluați în cu ajutorul Chestionarului ASSI sunt stima de sine "normală", autodeprecierea și infatuarea.
- Stima de sine (normală) – vizează evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare, reflectând gradul de mulţumire faţă de propria persoană. Această evaluare care poate avea diferite forme (globale sau multidimensionale, de stare sau dispoziţionale). Stima de sine individuală se dezvoltă atât prin evaluările pe care persoana o face asupra comportamentelor sale, asupra inteligenţei sale, asupra succesului în plan social cât şi prin asimilarea evaluărilor făcute de alţii.
- Autodeprecierea – se referă la o percepție extrem de negativă, disfuncțională, despre sine. (scorurile mari). Scorurile mari la această dimensiune caracterizează persoanele cu o părere extrem de proastă despre sine, cele care aşteaptă puţin de la propria persoană, le este frică de respingere, se văd ca victime ale sorții, considerându-se deseori ca o povară pentru sine şi pentru cei din jur.
- Infatuarea – descrie o părere extrem de bună, deseori nerealistă, despre sine (scoruri mari). Persoanele care obțin scoruri mari la această dimensiune se consideră speciale, ieşiţi din comun şi se așteaptă să fie admirate pentru calitățile sau realizările lor deosebite. Centrate pe sine, deseori lipsite de compasiune faţă de suferinţa altora, se laudă excesiv cu reuşitele lor și trăiesc cu convingerea că sunt menite să reuşească în tot ceea ce fac, meritând aprecierea și recunoștința din partea celorlalți.

EXEMPLE:
          Raport  evaluare ASSI, Raport consiliere ASSI, Chestionar ASSI